Hipermarketurile nu-i mai satură pe bucureşteni

emeile intră teleghidate, cu paşi ca de soldaţi, hotărâte să facă praf ultimul bănuţ. Din ţarcul de afară au smuls căruţurile în fugă şi le plimbă prin magazin aşa, înzăpezite. Nu se uită în jur, privirea suie drept înainte, iscodeşte, „scanează” rafturile de departe, se reped la marfă, pâine, păpuşă, salam, nu mai contează ce, şi iute, iute, o aruncă în coş, să nu cumva să le-o apuce altul înainte. Nimeni nu mai are răbdare să citească etichete, să studieze preţuri şi produse.

Un om împinge la două megacăruţuri pe rotile. Unul singur n-ar cuprinde toată lista de cumpărături. Altul păzeşte alte trei căruţuri, cu vârfuri interminabile de cozonaci. Zeci de mâini apucă broşurile cu preţuri şi oferte speciale, nu că oamenii chiar ar avea nevoie, ci numai aşa, de hobby, „ca să le mai studiem acasă”. Un cărucior aleargă cu un părinte atârnat de mâner, cu un bebe stând înăuntru în picioare şi cu mezinul – dormind pe spate, în locul unde se pun de obicei cumpărăturile.

Cutremur la intrarea în magazin

La intrarea în hipermarket, dacă stai cu ochii închişi, zici că e cutremur. Podeaua răpăie, geamurile duduie. Sunt cărucioarele, clienţii năvălesc cu sutele şi dintr-o dată, marile porţi ale magazinului devin minuscule.

Un afiş de la intrare deschide apetitul pentru „şoping“: „Vă informăm că bradul artificial 210 cm şi picior de plastic la preţul de 59.99 lei, are 536 ramuri”. Anunţul n-are nici o logică, dar tocmai de aia oameni fug să vadă ce e ăla şi dacă s-ar preta cumpărat. Alţii au plecat după ouă, dar s-au întors cu ditamai urşii de pluş, cu maşinuţe şi tancuri uriaşe, cu spaidermeni şi icşimeni, cu manechini camuflaţi de război, în miniatură sau cu păpuşi cu burţi goale. Dacă atingi pe buric o sexypăpuşă din asta, bucata de plastic vorbeşte. Fetiţele se pomenesc cu câte un „Să mergem la culcare, mi-e somn”, sau cu un „Fă-mi şi mie sprâncenele”.

Raionul alimente. Clienţii aproape că smulg pungile cu portocale direct din mâinile angajaţilor. Nu, nu e vreo ofertă specială, sunt preţurile obişnuite ale anului. La varză murată şi la roşii este asalt în toată regula. Normal, astea „iau greaţa” de porc. La tobă, caltaboş şi ceafă – coadă cum era pe vremuri la „adidaşii” de vacă. La sângerete şi lebăr nu se bagă nimeni; astea cică sunt mai mult pentru ţărani, bucureştenii au nasuri mai fine. Ei preferă E-urile, ciocolata, cipsurile şi sucurile. Cel mai mult se munceşte la sectorul apă. Aici, maşinuţele se plimbă toată ziua, să aducă din depozit tone şi tone de lichid. Chiar aşa, câte râuri or fi secat cumpărătorii ăştia până acum? Încă o zi ca asta, şi ar fi în stare să lase tot depozitul pe uscat.

Şi sunt şi ciudăţenii - pomelo, pâine cu mălai, pâine cu 10 cereale la un loc, doradă regală, file pangasius, pastramă de căprioară, prăjituri cu nume de fată, fursecuri în cutii muzicale. Dar cărucioarele n-au duduit deloc în raionul ăsta. Nici măcar de curiozitate. Românul se înghesuie tot la ce ştie el: făină, esenţe, ouă şi ulei.

Toate astea se întâmplau într-unul dintre cele mai cu vad hipermarketuri din Capitală, pe la 5,30 după amiază, când încă nu ieşise tot poporul de la muncă. Şi era numai începutul isteriei pe ziua respectivă. De fiecare dată, clienţii nu pleacă până la miezul nopţii.