Mozart a salvat de la moarte un scriitor

Se află în pragul sinuciderii, dar regăseşte subit o enormă poftă de viaţă după ce ascultă "Aria Conte­sei" din "Nunta lui Figaro", de Mozart. La 15 ani, un adolescent cuprins de obsesia morţii este străfulgerat de emoţia muzicii perfecte.

Asistă întâmplător la o­ repetiţie, într-o sală de operă, iar universul abscons în care trăieşte primeşte o bulversantă infuzie de lumină. Ideea autoanulării se volatilizează. Adolescentul învaţă să guste viaţa şi s-o amestece în cele mai neaşteptate feluri.

Devine apoi bărbat, scriitor de succes, trăieşte iubiri voluptuoase şi se lasă traversat de sute de experienţe noi. Scriitorul este Eric-Emmanuel Schmitt, tradus recent în limba română la editura Humanitas Fiction, iar cartea, "Viaţa mea cu Mozart", e o înşiruire de epistole cu adresant unic: Mozart. De fapt, o întreagă declaraţie de iubire pentru muzică, pentru artă.

Volumul autobiografic scris de Schmitt şi apărut în colecţia Raftul Denisei brodează naraţiunea pe marginea unor arii mozartiene celebre. Autorul vorbeşte despre operele care i-au rămas întipărite în minte şi l-au scos de multe ori din marasm.

Traducerea în limba română, realizată de Lidia Bodea, conţine şi un CD cu muzica lui Mozart, iar cititorul poate asculta pe întreg parcursul volumului 16 pasaje muzicale, asortate cu jongleriile verbelor. Editura Humanitas a mai publicat şi alte lucrări de Eric-Emmanuel Schmitt, în 2006: "Domnul Ibrahim şi florile din Coran", "Milarepa", "Oscar şi Tanti Roz".

Vocea criticului

Criticul literar Dan C. Mi­hăilescu consideră că „Via­ţa mea cu Mozart" şochează prin asumarea simplităţii şi francheţea idealistă a mesajului. "Într-o lume literară obsedată de sofisticărie, de alternanţe temporale, voci narative, etajări stilistice şi intertextualitate postmodernă, este de-a dreptul o probă de curaj să-ţi etalezi vindecarea prin muzică, reveriile auditive, exaltările, inocenţa, sentimentalismul.

Când urâtul care ne înconjoară este tot mai agresiv şi mai otrăvitor-hidos, firescul omenescului din suita epistolară a lui Schmitt este un gest aproape sinucigaş.

Ce i-a dăruit muzica lui Mozart, dincolo de faptul că l-a lecuit de pofta suicidului la 15 ani? I-a deschis cele patru puncte cardinale ale evadării pe verticala artei: «încântarea, blândeţea, seninătatea, bucuria», spune el. Câte cărţi încărcate de stările acestea ne aduce literatura contemporană? Cred că le numărăm pe degete".